RadarURL
Published On: Sat, Jan 21st, 2017

Incendiu de proportii in Club Bamboo din Bucuresti. 22 de persoanesunt ranite

 

Update: Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că singura persoană rănită foarte grav în urma incendiului de la Clubul Bamboo a fost dusă la Spitalul Colentina, fiind intubată şi ventilată mecanic pentru că prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii.

“În acest moment, sunt 22 de persoane care au fost transportate la spitalele din Bucureşti. Din acestea, 20 au rămas în continuare internate. Vorbim de spitalele Floreasca, Universitar, Pantelimon şi Colentina, până în acest moment. Există un singur caz foarte grav la Spitalul Colentina, o persoană care este intubată, ventilată mecanic, prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii. Toate celelalte acuză doar expunere la fum, posibil stare de intoxicare şi posibil stare de hipotermie, deci viaţa acestora în acest moment nu este pusă în pericol. Există informaţii în acest moment pe care le verificăm potrivit cărora mai sunt şi alte persoane care s-au prezentat cu alte mijloace, mijloace proprii, către unităţile spitaliceşti”, a precizat reprezentantul ISU Bucureşti, într-o declaraţie pentru presă făcută de la faţa locului în jurul orei 5,30.

El a precizat că nu există informaţii exacte privind numărul persoanelor care se aflau în club la momentul izbucnirii incendiului, iar primele echipaje de pompieri ajunse la faţa locului au putut face şi o verificare în interiorul clubului, înainte ca incendiul să se generalizeze.

“În momentul în care am ajuns, era în curs procedura de evacuare a persoanelor din club, evident că mai erau câteva. Asta ne-au spus primele echipaje care au ajuns, au procedat la verificarea interioară atât cât s-a putut pentru că era deja o stare de ardere generalizată în unele porţiuni de clădire”, a subliniat Daniel Vasile.

În ceea ce priveşte manifestarea incendiului, suprafaţa totală afectată este de aproximativ 2500-3000 de metri pătraţi, iar pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea acestuia.

“De menţionat, faţă de intervenţia anterioară, faptul că avem şi un echipaj de scafandri care a verificat zona din spatele clubului, zona către lac, pentru identificarea unor persoane. În spatele clubului nu au fost identificate persoane de către scafandri. Cine s-a evacuat, ulterior a şi fost luat din zona respectivă, deci nu mai este nimeni în spatele clubului”, a mai spus reprezentantul ISU Bucureşti.

Update: Incendiul izbucnit la Clubul Bamboo se manifestă pe o suprafaţă de circa 2500-3.000 de metri pătraţi, iar un număr de 22 de persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale, informează ISU Bucureşti, pe pagina sa de socializare.

Potrivit sursei citate, două victime au fost transportate la spitalul Sf Pantelimon, 13 la Floreasca, unul fiind intubat, 5 la Spitalul Universitar şi două la Colentina, care au părăsit spitalul.

ISU precizează că informaţia transmisă anterior privind transportarea unor persoane pentru îngrijiri la spitalul Sf. Ioan nu a fost corectă.

În acest moment, intervin la locul incendiului peste 20 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi 26 de ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. La faţa locului a fost creat un spital mobil.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Biletul zilei