Zona bihoreană, Zona de Știri

A treia linie de testare COVID-19 la Oradea

Ilie Bolojan: Oradea are, de săptămâna trecută, o a treia linie de testare PCR Real Time

Primarul municipiului Oradea, domnul Ilie Bolojan, a anunțat luni 4 mai pe pagină persoanală de socializarea achiziționarea celui de-al treilea aparat de testare COVID-19 la Oradea (a treia linie de testare):

Cu cât testăm mai mult, cu atât vom avea mai puțini oameni contagioşi care, la serviciu sau în comunitate, să-i infecteze şi pe ceilalți. De aceea, creșterea capacității de testare în spitalele din Oradea a fost o prioritate în această perioadă. Săptămâna trecută a fost instalată a treia linie de testare PCR Real Time, o donație către Spitalul Judeţean în valoare de 70.000 euro. Mulţumesc companiei şi tuturor celor care au contribuit cu donaţii către spitale. Sprijinul acordat ne ajută să trecem mai ușor peste greutăți.

În momentul de față orașul Oradea beneficiază de trei linii de testare, capacitatea acestora de prelucrare fiind de 500-600 de teste pe zi. Județul Bihor fiind astfel printre primele județe din țară la numărul de teste efectuate zilnic. Se justifică așadar și numărul în creștere de cazuri depistate. În acest moment județul Bihor se află pe locul 5, cu un total de 478 de cazuri confirmate.

Primarul Ilie Bolojan a anunțat că Oradea se pregătește de momentul relaxării stării de urgență, 15 Mai, luând diverse măsuri pentru a asigura continuitatea în domeniul muncii. El a declarat:

La solicitarea companiilor vom testa, contra cost, angajații acestora. Intenţionăm că în şedinţa de consiliu de vineri să adoptăm o hotărâre care să facă operaţională această procedură. Costul pentru un test va fi de 200 de lei. În felul acesta cei depistați pozitiv nu vor mai veni în colectiv să-i afecteze pe ceilalți. Colegii lor, în loc să stea izolați preventiv acasă 14 zile, dacă vor fi negativi vor putea merge în continuare la serviciu. Susținem, în felul acesta, economia orașului și păstrarea locurilor de muncă în această perioadă dificilă.

Oradea testează!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*