Editorial, Zona de confort

Offline – Omenirea a ajuns un imens videochat

Omenirea a ajuns un imens videochat

Dimineață, foarte devreme, primesc pe adresa profesională o întrebare. O redau așa cum a venit, fără semnul întrebării, care evident lipsea – „mia fost reținut permisul de conducere pentru alcool. După terminarea celor 90 zile și amendă plătită mai trebe să da testare”. Nu apuc să mă conformez dorinței formulate, astfel că la prânz sunt luat la rost: „un răspuns vreau și eu la întrebarea de mai sus”. Răspund politicos „Bună ziua, numele meu este cutare, vă rog să vă prezentați și să detaliați cererea dvs. pentru a vă putea ajuta“. Răspunsul vine prompt: „las-o baltă”.
Omu’ voia un răspuns. Scurt, prompt, exact. Nu interesa formularea, ora, conținutul. Pentru că era online, adică simplu. Pe vremuri ca să transmiți un mesaj era un ritual întreg. Te pregăteai, îți cumpărai plicul potrivit, alegeai cu atenție textul, te duceai la poștă, îl expediai și așteptai cuminte răspunsul. Erau momente în care puteai trimite scrisori, momente în care puteai vorbi la telefon și momente în care puteai trimite vești.
Acum totul e extrem de simplu. Omenirea a ajuns un imens videochat – consultațiile le țin în fața calculatorului, cursurile de karate ale fiicei mele sunt online, iar cele de Zumba ale soției, video, facturile le achit electronic, iar amenzile la ghișeul.ro.

Înainte de Digitalizarea României ar fi nevoie de Alfabetizarea ei

Aud peste tot „proiectele de Digitalizare a României” ca fiind dezideratul, e adevărat îndreptățit, al momentului. Guvernul a creat 6 agenții pentru această procedură, iar partidele se bat în oferte, pachete și soluții digitale. Cu toate acestea, înainte de Digitalizarea României ar fi nevoie de Alfabetizarea ei.

Revoluția cognitivă a fost un moment de cotitură în istoria omenirii. Momentul în care omul a priceput că mai întâi de foc sau roată, sunt importante ideile. Dacă astăzi avem ONU sau Declarația Universală a Drepturilor Omului este pentru că în urmă cu ceva timp oamenii au început să creadă în ceva ce nu vedeau și nu puteau pipăi. Au luat-o încet și am ajuns aici.
Cu online-ul însă, lucurile se grăbesc, cumva împotriva revoluției istorice. Dacă nu ne vedem sau nu ne auzim nu înseamnă că lucrurile sunt simple. Că nu avem nevoie de 7 ani de acasă, de cuțit și furculița, sau de pălărie. Poți ușor să lovești un om chiar dacă nu îl vezi sau nu îl pipăi. Chiar mai usor. O digitalizare care înseamnă doar emoticoane și înjurături prescurtate cred că nu ne ajută foarte mult. E ca tichia de mărgăritar a chelului.
Digitalizarea forțată a României din anii ’20 ai noului mileniu, aduce puțin cu Colectivizarea forțată a României din anii ’50. Proclamăm omul nou modern, în dispreț față de praticile învechite, și cu asta credem că am rezolvat totul. Digitalizăm, ca să ce? Că ne e lene să vorbim, să ne mișcăm și să dăm „Bună ziua”.

Ne rămân atât de puține de făcut live…

Înainte să învățăm să comunicăm scurt și rapid, trebuie să învățăm să comunicăm. Să o luăm cu începutul. Pentru că timpul se grăbește. Acum 10 ani nu credeam că pot face atâtea online: să citesc ziarul, să mă cert cu vecinul, să primesc lauri sau să mă relaxez. Mai mult, acum 3 luni nu credeam că pot să beau cafeaua cu prietenii, să cântăm împreună, sau să susțin un proces online.
Ne rămân atât de puține de făcut live, încât mă tem. Dacă aș fi conspiraționist aș zice că apariția 5G, laolaltă cu distanțarea socială nu e întâmplătoare. Dacă asta înseamnă Digitalizare, pe mine nu contați. Eu rămân offline. Chiar dacă, si acest text îl livrez online.

Imagine de GuHyeok Jeong de la Pixabay.

2 Comentarii

  1. Întreb și eu: -Cum te poți certa online cu vecinul? … 🙂 <> …chiar l-a scris corect? Atunci există speranță …

  2. Eu sunt optimist si spun că online-ul poate fi folosit pentru alfabetizare mai cu spor decât offfline-ul. 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*